Imperiul Nou (1550-1070 i.Hr) a fost o perioada de unitate si expansiune teitoriala, indeosebi in directia Nubiei si Palestinei. Este cea mai infloritoare epoca din istoria Egiptului, cu cei mai faimosi conducatori.Arta si spiritualitatea atinge apogeul, iar tara dobandeste cea mai mare intindere, prin cuceriri. Locul complexelor funerare regale este mutat in sud, pe partea opusa Thebei, intr-o zona de dealuri stancoase, pe malul vestic al Nilului, in Valea Regilor. este alcatuit din trei dinastii (XVIII-XX). Este desemnat si acum sub numele de Al Doilea Regat teban pentru ca Teba, orasul zeului Amon, i-a fost capitala politica si metropola religioasa.

Dinastia a XVIII-a

Aceasta a fost o epoca de bogatie si putere pentru Egipt. Hatshepsut a fost o femeie faraon lucru rar intalnit in istoria Egiptului antic. Ea a fost un conducator competent si curajos extinzand comertul egiptean spre sud, teritoriul ocupat in prezent de Somalia si spre nord in bazinul mediteranean. Hatshepsut a condus timp de douazeci de ani dovedind o deosebita dexteritate politica. in perioada domniei faraonului Amenophis III (1417 i.Hr.–1379 i.Hr.), Egiptul devenise atat de bogat incat nici nu se mai incerca extinderea influentei sale. Acesta a fost urmat de Amenophis IV, care si-a schimbat numele in Akhenaten; el a mutat capitala intr-un nou oras pe care l-a denumit Akhetaten. Aici impreuna cu sotia lui Nefertiti s-a concentrat pe constructia noii sale religii ingnorand lumea din afara Egiptului. O noua religie era ceva fara precedent (noi zei mai fusesera introdusi si acceptati dar nici unuia nu i se acceptase excluderea altora) si bineinteles ca au aparut (pe fondul indiferentei faraonului avind chir un teren propice) factiuni subterane ce erau nemultumite de noua ordine. Akhenaten a creat si impus o religie monoteista axata pe Aten, interzicand venerarea celorlalti zei. Relatia dintre introducerea monoteismilui de catre Akhenaten si personajul biblic Moise, care este localizat in Egipt intr-o perioada similara (desi nu neaparat identica) este neclara si controversata.

Un nou curent a patruns in arta vremii, mai natural, o intorsatura drastica de la stilul ce domina arta egipteana de mai bine de 1700 de ani. O arie de interes pentru multi egiptologi este particularitatea aspectului fizic al lui Akhenaten. Multi faraoni sunt portetizati intr-o maniera stilizata, insa Akhenaten este infatisat in picturi si gravuri cu trasaturi deosebit de feminine, solduri largi si trasaturi faciale delicate. Unele teorii presupun ca acestea s-ar datora de fapt malformatiilor de care suferea faraonul (destul de des intalnite in famiile dinastice) deci nu ar fi vorba de reprezentati stilizate.

Spre sfarsitul celei de al saptisprezecelea an al domniei, Akhenaten si-a luat un co-regent, Smenkhkare (considerat de unii fratele sau). Doi ani mai tarziu, odata cu moartea lui Akhenaten se revine la venerarea vechilor zei (de fapt venerarea acestora nu incetase decat oficial). Smenkhkare a murit dupa doar cateva luni in urma lui fiind incoronat un baiat. Acesta nu era pregarit pentru presiunea conducerii, sfatuitorii lui luand toate deciziile. Numele sau era Tutankhaton, dar odata cu revenirea cultului zeului Amun, numele lui a fost schimbat in Tutankhamon. unul din cei mai importanti sfatuitori ai lui era generalul Horemheb. Tutankhamon a murit in adolescenta si a fost urmat la tron de Ay, care probabil se casatorise cu vaduva lui Tutankhamon pentru a-si intarii justificarea pretentiei la tron. Cand Ay a murit conducera a fost preluata de Horemheb si a urmat o noua perioada de crestere, stabilirea securitatii interne si a prestigiului extern pe care Egiptl le avusese inainte de domnia lui Akhenaten.

Dinastia a XIX-a

A XIX-a Dinastie Egipteana a fost fondata de Ramesses I. El a domnit doar pentru o scurta perioada si a fost urmat de Seti I (sau Sethos I). Sethos I a continuat ceea ce insepuse Horemheb redandu-i Egiptului gloria de odinioara. Lui i se datoreaza si constructia superbului templu din Abydos. Seti I si fiul sau Ramesses II sunt singurii faraoni ce au fost circumscrisi motivul exact nefiind cunoscut. Ramesses II a continuat munca tatalui sau si a construit o serie de noi temple.

Perioada domniei lui Ramesses II este adesea considerata a coincide cu Exodul israelitilor din Egipt. Nu exista insa nici o mentionare a evenimentelor descrise in Biblie, in istoria Egiptului si nici vre-o dovada arheologica. Cu toate ca s-au tinut si pastrat descrieri amanuntite a tuturor evenimentelor (chiar si descrierea fugii din Egipt a doi condamnati neinsemnati), nu exista nici o mentiune despre sute de mii de sclavi.

Ramesses II a fost urmat de fiul sau Merneptah si apoi Seti II. Ramesses III a fost faraon al celei de a XX-a dinastii , fiind urmat de o serie de faraoni cu domnii scurte, toti numiti Ramesses.

A Treia Perioada Intermediara

Dupa aceasta perioada de apogeu, din cauza luptelor dintre faraoni si cler, ajuns din ce in ce mai puternic, la inceputul Dinastiei XXI (1070 i.Hr.) Egiptul intra intr-o noua perioada de tranzitie, A Treia Perioada Intermediara, care dureaza pana in 712 i.Hr.. Aceasta perioada este marcata de rivalitati interne si de prezenta libiana in Egipt. Ea se continua cu Dinastia XXV kushita (nubiana) si prezenta straina in Egipt se accentueaza.

Perioada tarzie

Dupa dominatia assiriana, urmeaza ocupatia persana (525 i.Hr.), iar in 332 i.Hr. Egiptul este ocupat de macedoneni, care in 305 i.Hr. instaureaza Dinastia Ptolemeilor. Cleopatra VII (ultimul faraon) se sinucide dupa infrangerea trupelor sale de catre romani, la Actium in 31 i.Hr.. Anul urmator Egiptul devine parte a Imperiului Roman.

Intrebarea despre cum s-a stins civilizatia Egiptului Antic este una pe cat de comuna pe atat de greu de raspuns, tinand cont ca este departe de a fi un consens in ceea ce insemna sfarsitul Egiptului ca civilizatie antica. Astfel daca consiram sfarsitul ca fiind odata cu al ultimului conducator egiptean nativ atunci raspunsul ar fi 432 i.Hr. (Nectanebo II); absorbtia Egiptului in Imperiul Roman in 30 i.Hr. poate fi considerat un alt raspuns, la fel ca si ultima folosire a scrisului in hieroglife (400 d.Hr.) sau inchiderea ultimului templu in secolul al VI-lea - aceste din urma fiind probabil raspunsul cel mai apropiat de adevar, baza civilizatiei (religia, cultura) supravietuind celorlalte lovituri.

Desi reflecta o civilizatie de mult moarta, imaginea Egiptului Antic a supravietuit prin Biblie, lucrarile calatorilor antici si medievali, pentru a fi revitalizata in anii ce au urmat invaziei Egiptului de catre Napoleon Bonaparte in 1798 si descifrarea hieroglifelor in deceniul trei al secolului XIX.